Cheia fermecata ....

ultimul blog. din 2008.

eu voi continua sa scriu :) in prezent si mai ales despre viitor :)


Era o data o poveste ca eram intr-o barca si ma duceam spre tarm dinspre paradis in cautarea cheii fermecate care s a ma duca inapoi in paradis. Era o vreme a incertitudinii, era demult .... demult pe cand lumea nu cunostea cheia fermecata.

Ajuns pe uscat am inceput sa ma uit in jur am inceput sa privesc lumea cu alti ochi am inceput sa aud sunetul multimii sa ascult lumea, am invatat ca drumul cel mai bun e drumul cel mai greu, ca si la GPS shortest route is not the best road.

Drumul ii lung si nu se termina niciodata si un drum incepe acolo unde altii poate s-ar duce sa se distreze pe o insula din oras. Eu nu. Eu am mers mai departe pe drumul meu, drumul care l-am simti ca fiind al meu un drum cu multe ostacole multe tentatii si multe chei la alte lumi, la lumi care poate par frumoase la inceput, la lumi care sunt pline de flori la intrare pe hol si incet incet apar tot mai uscate pe masura ce ajungi inlauntrul lor, lumi care poate o data erau ceva mai bune....dar niciodata ca lumea din sufletul meu, ca lumea de unde am plecat, ca lumea din paradis.

Sa nu credeti ca vroiam sa ma intorc in paradis, in acel paradis. Nu fiecare paradis are un inceput iar in momentul cand il parasesti niciodata numai este cel ce a fost pentru ca ai alterat o variabila din el, s-a modificat el. Imaginati-va o lume intr-o eprubeta, acele medii absolute care in scoala ni se spuneau ca sunt medii ideale. Ce se intampla in momentul cand vrei sa iesi din eprubeta, din lumea ideala? Intra impuritati ca vrei ca nu vrei, si ori de cate ori ai vrea sa recreezi atmosfera din eprubeta esti constient ca acel mediu initial nu va mai fi, asta daca a-i invatat in scoala. Ca si o sticla de cola, o deschizi si vrei sa ii pui capacu dupa ceva vreme dar numai este acelasi gaz inauntru, numai este aceeasi agitatie si framantare care era inainte sa il deschizi, numai face acelasi spume ca la inceput.

Asa si eu, numai vreau in acel paradis, vreau in paradisul din inima mea, in paradisul unde inca nu exista impuritati. Asa si eu am ajuns pe acest drum, acest drum spre cheia fermecata, acest drum care pentru altii dupa cum am spus ar fi fost demult uitat si demult abandonat pentru o insula artificiala, pe un paradis inchipuit de altii. Problema mea ii ca io tin ca orbu de bata chiar daca nu pare si el stie ca fara bata nu face nimik, asa si eu fara paradisul din mine nu fac nimik. Si am gasit o cheie.....

O cheie minunata, o cheie superba, mica si scumpa, mika si dulce si o usa la un paradis un paradis al meu si al cheii fermecate. Da cheia trebuie curatata trebuie avut grija de ea. Acum suntem pe drum inspre paradis...da mai avem drum lung pana acolo... Stim asta amandoi ca putem ajunge in paradis dar trebuie sa avem grija unul de altul asa cum putem, eu incerc sa tin cheia la piept si sa o curat si sa am grija de ea in fiecare zi ca sa straluceasca pe cand ajungem la usa...usa paradisului. Iarasi revin cu exemplele mele care poate unii le urasc, care poate unii nu le inteleg sau pur si simplu nu pot. Ei, pentru cei ce pot, un nou exemplu. Asa ii cu mine si cheia ca si o vioara care se naste care incepe sa capete forma in mainile unui mester, unui artist care asta stie sa faca el cel mai bine, dar pana sa inceapa sa fie remarcata si sa cante bine, trebuie avut grija de ea, lustruita, lacuita si intretinuta in cea mai buna forma posibila. Poate unii ar zice ca lemnul imbatraneste, ca lemnul nu mai ii la fel ca si cel nou, dar eu cred ca asemeni unei viori si cheia ramane mereu tanara si vocea ei va fi din ce in ce mai calda si mai frumoasa.

Asa si eu cu vioara mea(cheia) avem grija unul de altul cantam impreuna si ne indreptam incolo inspre paradisul nostru, inspre sala noastra plina de audienta, spre sala care ne va place si care ne va aprecia....

to be continued....

tot io ...un nebun din paradis, the new one...